Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

luni, 15 septembrie 2014

PAPANAȘI DIN BRÂNZĂ DE VACI – REȚETA MAMEI

Ingrediente:
400 g brânză grasă de vaci
2 ouă
6 linguri cu făină
2 linguri cu griș
2 linguri cu zahăr
O pișcătură de sare
Esență de vanilie
Coajă rasă de lămâie
Un vârf de cuțit de bicarbonat
Ulei pentru prăjit
Zahăr pudră pentru presărat deasupra

Preparare:
Pentru a reuși papanașii moi, pufoși, bine crescuți 

trebuie știute câteva ”secrete”:
- Brânza folosită să fie grasă, ”scoaptă”, fără prea mult zer. În cazul în care brânza este moale (cu mult zer), se pune într-o strecurătoare în frigider, până a doua zi.
- Se pune foarte puțin zahăr (se presară deasupra cu zahăr pudră, când sunt gata)
- Se pune cât mai puțină făină (se înlocuiește cu griș)

Deci, într-un castron se pun toate ingredientele și se amestecă cu o furculiță până se obține o pastă de consistența unei smântâni groase. Se modelează cu mâinile  papanașii, se dau prin făină și se prăjesc în puțin ulei încins. Se scot pe hârtie absorbantă pentru a se elimina surplusul de ulei. Se presară cu zahăr pudră și se servesc cu smântână sau dulceață sau chiar cu fructe proaspete.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu