Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

luni, 7 octombrie 2013

MURĂTURI ASORTATE CU FELII DE PEPENE

Anul acesta am hotarât să îmbogățesc conținutul murăturilor asortate, la borcan, cu felii de pepene verde (harbuz) . Totodată experimentez și o nouă soluție pentru murat (saramură), adaptată după un sait rusesc. Deci:
Ingrediente*:
Pepeni verzi, de dimensiune mai mică (până în 2 kg), de preferat bine copți
Castraveți cornișon
Gogonele (mai în pârg, nu foarte verzi)
Morcovi
Țelină, rădăcină și frunze (nu am avut)
Hrean
Usturoi
Mărar în floare (uscat)
Pentru saramură**:
La fiecare litru de lichid:
O lingură cu vârf de sare pentru murături
O lingură cu vârf de zahăr
2 linguri cu oțet de vin
O linguriță cu boabe de muștar
O linguriță cu cimbru uscat sau o crenguță verde
*cantitățile sunt la alegere
**cantitatea de saramură este ½ din capacitatea borcanului (pentru un borcan de 3 litri este necesară cantitatea de 1,5 litri saramură, cu aproximație)

Preparare:
Toate legumele se spală. Morcovul, țelina și hreanul se curăță de coajă, la fel și usturoiul.

Pepenii se taie felii rotunde apoi fiecare felie în 4 (sau în 2, așa fel ca să încapă în borcan fără a se rupe), morcovii se taie felii, la fel și rădăcina de țelină. 

Se așează legumele în borcane. Printre ele se pun cățeii de usturoi, felii de morcov, felii și frunze de țelină. Deasupra se pun felii lungi de hrean și bețele de mărar, ca să țină legumele, să nu se ridice la suprafață când se pune saramura.


Se prepară marinata: toate ingredientele se pun pe foc și se lasă să clocotească 3-4 minute. Fierbinte, se toarnă în borcane care se astupă îmediat. Se lasă borcanele în bucătărie până se răcește saramura, după care se pun borcanele  în cămară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu