Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

SALATA OLIVIER, ”BUNICA” SALATEI BOEUF

Salata Olivier, din care a derivat ulterior atât salata a la russ cât și binecunoscuta salată boeuf, a fost inventată prin anul 1860 în Rusia, mai exact la Moscova în restaurantul său Hermitage, de chef-ul de origine franceză Lucien Olivier. La origini produsul culinar  preparat și inventat de Olivier era un piept fiert de ieruncă sau cocoș de munte, înconjurat de o ”ghirlandă” de cuburi din aspic preparat cu supa în care a fiert vânatul, cozi de creveți, maioneza provensală,  decorat cu trufe negre. În mijloc, doar pentru décor era așezată o piramidă din cartofi fierți, felii de ou fiert tare și castraveți în oțet.
Produsul se numea ”vânat în sos de maioneză” și se bucura de un real success în rândul aristocrației rusești, principalii clienți ai restaurantului Hermitage,
Restaurantul Hermitaje al lui Olivier, salonul de vara
 
până într-o zi, când un bogătaș mai necioplit, a amestecat toate ingredientele din farfurie, mâncând cu mare poftă. Chef-ul Olivier s-a simțit jignit, și a doua zi, în semn de dispreț și răzbunare a pregătit preparatul cu toate ingredientele amestecate. Surprinzător, noul produs creat din dispreț s-a bucurat de un succes răsunător, mai mare decât preparatul inițial, produsul căpătând denumirea de ”salată Olivier”.
În timp, funcție de perioada istorică, de sezon, de perioada de pace sau război, de austeritate sau prosperitate,  produsele originale au început să fie înlocuite cu altele, au fost adăugate noi ingrediente iar altele au dispărut. Astfel au luat naștere o multitudine de alte salate care au și căpătat denumiri diferite. Din multitudinea de salate, eu am ales această variantă  care mi s-a părut cea mai apropiată de prima variantă și pentru care aveam toate ingredientele.

Ingrediente:
un piept de pui dezosat, fără piele, fiert și tăiat cubulețe
200 g creveți decorticați și trași  în puțin unt
 
2 cartofi medii, fierți în coajă, curățați și tăiați cubulețe
2 castraveciori murați, tăiați cubulețe și storși foarte bine de zeamă
2 linguri pline cu  boabe de mazăre fierte
2 morcovi mici, fierți și tăiați cubulețe
O lingură de capere, bine scurse
250 g de maioneză
3-4 linguri cu smântână groasă
O  lingură cu muștar iute de Dijon
Câteva fire de mărar proaspăt, tocate marunt
suc de lămâie după gust
sare
piper negru, proaspăt măcinat
8-10 măsline negre, fără sâmuri
2 ouă fierte tari, tăiate rondele, pentru ornat
Câteva fire de mărar proaspăt, pentru ornat 

Preparare:
Într-un castron se amestecă:  carnea de pui,
 
 morcovii,
 
cartofii,
 
castraveciorii,
 
 mazărea, creveții, caperele,
 
 măslinele, maioneza, smântâna, muștarul, zeamă de lămâie, mărarul tocat, sare și piper.

Se amestecă bine toate ingredientele. Se așează în salatieră și se decorează cu felii de ou fiert, felii de măsline, capere, și mărar verde.

Se servește rece presărată cu puțină boia deasupra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu