Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

vineri, 20 iulie 2012

BORȘ DE FASOLE CA LA CANTINA STUDENȚEASCĂ

Zilele trecute mi-am adus aminte de tinerețe când, studentă bursieră fiind (la începutul anilor 70), vindeam cartela de masă, împărțeam banii cu câte o colegă apoi mâncam ambele pe o singură cartelă, după următorul model: micul dejun - o zi una, o zi cealaltă. Cea care mergea la masă aducea pâine și eventual untul sau șunca pentru cealaltă. La prânz, cea care nu a fost la micul dejun, mergea la cantină mânca ciorba iar felul 2 și desertul era adus ”la pachet” pentru colega sa; cina era la mica înțelegere.
Deci mâncarea era destul de bună și în cantități suficiente pentru amândouă (mai completam cu ce primeam de acasă).  Dintre felurile de mâncare cele mai apreciate erau  borșul de fasole și friptura la gătar cu cartofi prăjiți și murături sau salată, după sezon. Dar ca să ”prinzi” asemenea bunătăți, trebuia să fii la cantină în prima oră de la deschidere.
Cu excepția zilelor în care erai ”de  servici” la cantină.
De atunci am reținut rețeta borșului cu fasole, dar recunosc că în familia mea nu prea l-am gătit pentru că soțul meu (cu care am fost colegă de an la facultate) spunea că a mâncat suficient cât a fost student și nu mai voia și acasă.
Acum însă, când am rămas singură, mi s-a făcut dor și având în casă toate ingredientele l-am pregătit. 

Ingrediente:
500 g fasole pestriță
2 cepe potrivite
2 morcovi
Un ardei gras
2 roșii sau o căniță cu pastă de roșii
Sare după gust
Borș de putină după gust
Pătrunjel verde
100 g fidea
Leuștean 

Preparare:
Fasolea se alege, se spală în 2-3 ape și se pune la înmuiat în apă călduță pentru minim 6 ore. Când s-a ”încrețit”, se aruncă apa și se pune altă apă rece, curată, apoi se pune la fiert. Când fasolea a început să se înmoaie se adaugă ceapa tocată mărunt și morcovul, tăiat în jumătate pe lung, apoi rondele. Când și legumele sunt aproape fierte, se adaugă ardeiul tocat cubulețe și roșiile sau pasta de roșii. Se mai dau câteva clocote apoi se pune borșul de putină. Când a început din nou să fiarbă, se adaugă fideaua, pătrunjelul tocat mărunt și se potrivește de sare. Se mai dau câteva clocote, se pune leușteanul tocat mărunt, se oprește focul, se acoperă oala. După 10 minute poate fi servit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu