Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
•Gabriel Garcia Marquez - ultima scrisoare din “veacul de singurătate”.

luni, 11 mai 2009

PUI CU LAMAIE SI IERBURI AROMATE


INGREDIENTE:
un pui
1/2 kg cartofi
100 g unt topit
o lamaie
1 morcov
o radacina de patrunjel
1 pahar vin alb
1 ceapa
sare
piper
boia
verdeturi de Provance
cimbru
1 lingura pesmet
patrunjel verde
1 lingura ulei de masline
1 lingurita amidon

PREPARARE:
puiul intreg se spala si se curata de eventualele tuleie.
Lamaia se scurge de zeama. Cu zeama de lamaie se unge puiul, apoi se unge cu untul topit,se sareaza si se pipareaza atat in interior cat si in exterior. Se presara cu cimbru si ierburile aromate.
In interiorul puiului se pune ceapa taiata in 4, cateva feliute de morcov si radacina de patrunjel, si coaja lamaiei care a fost stoarsa.

Se aseaza puiul in tava cu pieptul in jos, se mai toarna putin unt topit cu grija sa nu inlaturam condimentele, se presara cu boia de ardei si pesmet, se toarna 1/2 pahar de vin si putina apa si se da la cuptor.

Intre timp se curata cartofii, se taie bucati mari si se pun la marinat cu ierburi, zeama de lamaie vinul si uleiul de masline.

Morcovul si radacina de patrunjel se taie felii si se pun la foc cu sare, sa fiarba bine.


Cand puiul s-a rumenit,se scoate tava din cuptor,

se intoarce, se pun imprejur cartofii marinati, cateva frunze de patrunjel verde, se mai unge (daca este necesar) cu unt topit, se presara cu boia si pesmet si se da din nou la cuptor.

Scos din cuptor

aranjat pe platou, gata de servire

Din zeama in care au fiert morcovul si patrunjelul se poate face un sos in felul urmator: se strecoara zeama si se pune la foc intr-o tigaita. Amidonul se dizolva in putin vin si se toarna peste zeama care fierbe. Se amesteca bine si repede. Se ia de pe foc, se sareaza si se condimenteaza.
Cine vrea il lasa asa, ca un foarte fin sos alb. Cine nu, ii adauga jiul (lichidul) din tava strecurat. In acest caz, atentie la sare si condimente.
Eu nu am mai facut sosul pentru ca beneficiarii fripturii (copii mei) nu au vrut sos.
Este un meniu ideal pentru o cina romantica.
Incercati!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu